Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat, Dr. Raed Arafat, a emis ordinul nr. 4659857 din 07.11.2020 pentru prelungirea măsurii de carantină zonală, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 8 noiembrie a.c., ora 12.00, pentru localitatea Vișeu de Jos, a menționat președintele CJSU Maramureș, prefectul Nicolae-Silviu Ungur.
Măsurile și responsabilitățile stabilite pentru prevenirea și limitarea infecției cu noul Coronavirus prevăd dezinfecția periodică a spațiilor publice, funcționarea serviciilor de utilitate publică, asigurarea aprovizionării cu alimente, bunuri de strictă necesitate, medicamente, asigurarea serviciilor medicale, identificarea persoanelor cu domiciliul, reședința/adresa declarată în localitatea Vișeu de Jos.
S-a instituit obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spații publice închise și deschise.
Cursurile unităților de învățământ preuniversitar se vor desfășura în sistem online.
Circulația persoanelor în afara gospodăriei/locuinței se poate desfășura cu următoarele excepții motivate de: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie; participarea la slujbe religioase, cu respectarea regulilor de protecție sanitară.
Sunt interzise desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private; activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în jocurile de noroc; organizarea de activități ale instituțiilor organizatoare de spectacole și/sau concerte; activitatea cu publicul a structurilor de primire turistică.
Slujbele religioase în lăcașurile de cult se oficiază fără accesul credincioșilor și pot fi transmise pe rețele de socializare sau în mass-media.
De asemenea, s-a instituit obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private să-și organizeze și desfășoare activitatea în intervalul orar 05.00 - 21.00.
Tranzitarea localității Vișeu de Jos de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia este permisă, fiind interzisă oprirea / staționarea în localitate.
Pentru deplasarea justificată persoanele vor prezenta autorităților competente legitimația de serviciu, adeverința de la angajator sau o declarație pe proprie răspundere completată.
Populația va fi înștiințată despre prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru o perioadă de 14 zile, prin transmiterea unui mesaj prin sistemul RO-ALERT, a mai precizat prefectul de Maramureș.