Pe-atunci – o vreme fără chip
într-un nespațial întins,
căci spațiu-n timpși viceversa
n-aveau poftiri de necuprins,

nimic ființa nu avea
din ceea ce-i dă consistență –
înfăptuirea era stearpă
și golul singura prezență.

De fapt, o existență șuie
într-o dezordine totală,
unde doar Tatăl era plin
de-a plăsmuirii socoteală

și Duhul Lui călătorea
- ca prim impuls întru rodire –
peste adâncul apelor unite
în întuneric fără contenire.

Dar Cauza necauzată
a despărțit al apelor regat
și josul l-a numit Pământ,
iar susul Cer l-a botezat.

Astfel dovada omul are
- în Biblie și-alte scripturi –
că
că Unul e anterior
ființei și-oricărei făpturi!

Din El, Prim cosmicul Motor,
cum ne învață-Aristotel,
toate-au ieșit la timpul lor
și iarăși se întorc la El...

(Nici taoismul nu-i departe
de biblica edificare,
căci neființa zisă Tao
în sine-al nașterii pivot îl are.

E drept că Tao-i cam bizar
ca fiul cugetării-aparte –
e vid etern, lipsit de formă,
ba nici de nume n-are parte.

Dar cum e suflu-originar
și al ființei mamă bună,
nu doar că naște, ci mereu
toate la sânu-i iar le-adună.)

În primul act al epopeii,
luminii scurt i-a poruncit
să fie, iar El la iuțeală
de zi-ntunericul l-a despărțit.

După aceste-nfăptuiri,
Domnul în mări a adunat
întreaga apă pământească,
și-așa uscatul l-a format.

Apoi, văzând că toate-s bune
și că-i verdeață pe uscat,
luminatorii mari și mici
de-abisul arcuit i-a agățat.

Pentru uscat și pentru ape
a mai făcut viețuitoare,
iar omu-n urmă l-a creat
după a Lui asemănare...

Chiar la-nceput părea că totul
este-n deplină armonie –
planul divin viza o lume
ce fără greș urma să fie,

pe care gânditorii greci,
uimiți de-a sa înfățișare
și rânduiala-i de ceasornic,
Cosmos i-au spus cu încântare...

Dar iată că Adam și Eva,
prima pereche-ndivinată
(din lut zidită-n nemurire
și cu Edenul răsfățată),

n-a onorat pe Creator
cu ascultarea cuvenită,
ci, încălcând norma morală,
în lumea morții fu zvârlită.

Nu doar atât. Neascultarea,
în inimile lor băgată,
marchează-ntreaga omenire
până la Marea Judecată.

De-aceea omu-i înzestrat
cu relativă libertate –
ori drumu-ngust al mântuirii,
ori merge pe cel lat la moarte!

Baiul cel mare e atunci
când de decență a uitat,
c-atunci va cuteza s-afirme
că Dumnezeu a decedat...


Sighetu Marmației,
George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News