Cel mai probabil, valul de scumpiri se va resimti si in preturile alimentelor, insa baimarenii se consoleaza cu ideea ca urmeaza cateva luni de vara, in care vor putea achizitiona de pe tarabele din piete legume si fructe autohtone la preturi mai accesibile.

Majorarea pretului la gaze vine in urma angajamentului realizat de Romania in fata institutiilor financiare europene, prin care s-a decis liberalizarea pretului la gaze si la energia electrica pentru populatie, dar si pentru consumatorii industriali. Cresterile de pret sunt stabilite conform unui calendar, iar acesta este doar primul val de scumpiri. Majorarea preturilor la utilitati ii sperie pe unii baimareni, care se gandesc deja cu groaza la facturile pe care le vor avea de platit.

“Stiu ca se majoreaza pretul la gaz, ce sa facem. Taiem dintr-o parte si dam in alta, ca nu putem altfel, la salariile si la traiul care sunt in ziua de astazi…”, a spus o baimareanca, Violeta Chira. “Dupa salariile si pensiile noastre, e prea de tot. O sa vedem cum o sa ne descurcam. Reducem din unele lucruri, ca sa putem sa platim taxele, ca alea trebuie platite, ca altfel se majoreaza, ne decupleaza de la curent, de la restul si nu va fi usor”, a marturisit un pensionar, Vasile Avram.

In ciuda majorarilor de pret la utilitati, comerciantii maramureseni dau asigurari ca in urmatoarea perioada nu vor exista cresteri de preturi, avand in vedere ca au aparut legumele si fructele din productia proprie a agricultorilor, iar recoltele sunt promitatoare.

“Ardeii acum sunt 3 – 3.50 lei, lesne de tot. Dovleceii sunt 2 lei, 1.5 lei, ca nu pot spune, azi sunt asa, maine se ieftinesc…”, a aratat una dintre comerciantele din Piata Izvoarele. “Varza ii 2 lei, ardeiul 4 lei, conopida 4 lei, dovleceii un leu bucata, guliile un leu bucata. Preturile sunt vai si amar de ele, dupa cat lucrezi pe ele, nu s-ar merita sa venim, d-apoi nu avem ce face”, a povestit o alta comercianta.

Nici sfarsitul de an nu se anunta unul foarte bun pentru romani. Un nou val de scumpiri este prognozat pentru luna octombrie, atunci cand pretul la gaz va mai creste cu alte doua procente, aceasta majorare urmand sa duca la noi cresteri de preturi.


Preluare: Gabriela Kuhajda - eMaramures.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și