Lesne de văzut că, în România postdecembristă, nu numai că politica este (in)activitatea cea mai rentabilă, spre care se îndreaptă mulți dintre necalificații cu ifose ciocoiești (ariviști, impostori, tâlhari cu pretenții, demagogi, semidocți, falși culți, infractori sadea), dar și că acesteia i se alocă de la bugetul de stat fonduri consistente pentru derularea unor campanii electorale nelimitate în timp.
De pildă, 2019 a fost anul alegerilor europarlamentare (în prima jumătate a anului) și apoi (în a doua jumătate) al celor prezidențiale, pentru ca – în pofida pandemiei și a enormelor trebuințe sociale – anul 2020 să fie dedicat/sacrificat de iohanniano-orbanieni întru câștigarea cu orice preț a alegerilor locale (campania a început în februarie și, după amânarea scrutinului până pe 27 septembrie, a mers din plin toată vara), iar acuma se dă bice cu organizarea alegerilor parlamentare pe 6 decembrie (mă rog, asta își dorește K. Iohannis), dar pe care actualul Parlament, majoritar antipenelist, intenționează să le amâne până la primăvară.
Adică al doilea an plin ochi de lăbăreală politrucianistă și de realizări economico-sociale cu țârâita, în pofida amețitoarei viteze cu care Florin Cîțu și ciracii lui împrumută miliarde de euro de pe unde se nimerește...
Vasăzică, fiind politica mama bună și generoasă a nenumăraților aflători în treabă de pe aceste meleaguri (parlamentari, miniștri, secretari de stat, consilieri, ambasadori, consuli, diverși băgători de seamă cu rang de sinecuriști), iată de ce partidele mari și mici s-au grăbit să-și depună listele cu catindați în termenul prevăzut de penibila noastră legislație, transparentă și inteligibilă doar atunci când nu afectează interesele de culise ale interlopilor cu cârmuitorii, parlamentarii, judecătorii, procurorii, polițiștii și aleșii locali. Altminteri (vezi îndelung discutata ticăloșie de la Caracal), tot ceea ce ilustrează nelegiuita cârdășie a grangurilor interni și externi se cheamă „mult zgomot pentru nimic” și, obligatoriu din punct de vedere demo(no)cratic, se termină în coadă de pește...
Și iaca așa (cică din grabnica trebuință de-a reseta politica dâmbovițeană!), alegătorii află următoarele lucruri amuzant-descalificante despre unii dintre coprofagii ei cu ștaif:
1) Aidoma lui Gagamiță Dandanache, detestabilul Călin Popescu-Tăriceanu (mai exact Trădiceanu) nu concepe să rămână pe dinafară după ce în trei decenii de postdecembrism n-a ratat niciun mandat, drept urmare, conștient că ALDE este pe ducă, el va candida pentru nou-vechiul Parlament de pe listele formațiunii Pro România. Asta da „jertă” liberalo-aldistă spre binele țării și al boborului!
2) Neinclus pe listele maramureșene și neposedând, aidoma înaintașului Gagamiță Dandanache, vreo scrisoare cu care la țanc să fie pus pe locurile eligibile, ofuscatul Liviu Marian Pop se întreabă pe internet (totodată întreabă cititorii) dacă merită să mai rămână în Partidul Social-Democrat (PSD). Păi, neicușorule, eu spun să nu te pierzi cu firea și să nu dezertezi din partidul care, orișicât, te-a făcut parlamentar în mai multe rânduri și tot de mai multe ori te-a uns ministru al (ne)educației (ce mai, a ținut morțiș să devii om cu greutate!), că are el grijă să nu-ți irosești talentul de politruc printre amărâții de dascăli și alții de teapa lor.
3) Renunțând la cacofonica Viorica Cherecheș, liberalii maramureșeni își pun speranțele în lupii mai tineri din anturajul /„echipa” lui Ionel Bogdan, președintele filialei județene și noul președinte al Consiliului Județean. Se subînțelege că ăștia nu-s la fel de culți (!) și competenți (!) ca inegalabila Raluca Turcan, însă cu certitudine sunt demni urmași ai firoscoșilor Bogdan Olteanu și Tudor Chiuariu, care – nu-i așa? – s-au dovedit oleacă mai răi (lacomi, corupți, neînzestrați) decât liberalii vârstnici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News