„Sunt peste 100.000 de soldaţi ruşi ucişi şi răniţi”, a spus generalul Milley, vorbind la New York Economic Club. „Probabil acelaşi lucru pe partea ucraineană”, a adăugat el.

Cifrele prezentate de generalul Milley, care nu au putut fi confirmate independent, sunt cele mai precise furnizate până în prezent de Washington.

Înaltul oficial militar american a sperat, de asemenea, la discuţii pentru a pune capăt războiului, deoarece victoria militară ar putea să nu fie posibilă nici pentru Rusia, nici pentru Ucraina, a spus el.

„Trebuie să existe o recunoaştere reciprocă a faptului că victoria militară probabil nu este, în sensul propriu-zis al cuvântului, obţinută prin mijloace militare şi, prin urmare, trebuie să ne uităm la alte mijloace”, a spus generalul Milley. Potrivit acestuia, există „o fereastră de oportunitate pentru negociere”.

Afirmaţiile sale vin în momentul în care Rusia a ordonat trupelor sale să se retragă din oraşul Herson, în sudul Ucrainei, o lovitură pentru campania militară a Moscovei. Dar Kievul a reacţionat cu prudenţă, considerând că este puţin probabil ca armata rusă să părăsească acest oraş strategic fără luptă. Între timp, preşedintele american Joe Biden a sugerat că retragerea este dovada că Moscova are „probleme reale” pe câmpul de luptă.


Preluare: G4media.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și