„Cel mai important nivel de conduită profesionistă pe teren este suprem pentru WTA, iar orice lucru sub acest nivel este inacceptabil. După o investigație amănunțită, nu am găsit nicio probă care să susțină acuzațiile. Chestiunea este închisă”, a declarat președintele WTA, Steve Simon, pe site-ul circuitului profesionist feminin.

Potrivit relatărilor din presa internațională și de pe rețelele sociale, în setul trei al meciului respectiv, la scorul de 6-6, Garcia ar fi spus în franceză: "je vais réussir a perdre contre cette connasse de gitane tu vas" (Să vezi că o să pierd în fața acestei țigănci de rahat).

Românca a comentat pe contul său de Facebook presupusul incident:

„1. Personal eu nu am auzit acest lucru și nici nu am văzut vreo înregistrare care să certifice acest lucru. Dacă aceste declarații au fost făcute cu siguranță WTA va analiza situația și va lua măsurile corespunzătoare. 2. Fiind încă în timpul turneului toată atenția mea se îndreaptă către tenis (antrenamente, recuperare, meciuri), aș dori să mă concentrez pe activitatea mea și să las deoparte alte lucruri care mă pot influența în sens negativ”.

Begu a învins cu scorul de 6-4, 2-6, 7-6 (3) și s-a calificat în turul al doilea.


Preluare: AgerPres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și