„Ieri a fost prima zi în care a nins abundent în Pasul Gutâi şi nu am văzut utilaje care să acţioneze pe drum. Deja zăpada era depusă pe carosabil, şi maşinile au urcat cu greu Gutâiul. Ca şi în anii trecuţi, şi în această iarnă vor fi probleme pe DN” spune Vlad M., un bărimărean care susţine că în fiecare zi trebuie să facă un drum de Baia Mare - Sighetu Marmaţiei. „Aseară, când am coborât Gutâiul, omătul era şi mai mare. Dacă nu se acţionează vor fi probleme în trafic. Cei cu cauciucuri de iarnă nu ştiu dacă o să poată trece DN 18” mai spune acesta.

Pe de altă parte oficialii Prefecturii Maramureş susţin că atât drumarii cât şi instituţiile responsabile (Instituţia Prefectului judeţului Maramureş, reprezentaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenta Maramureş, ai D.R.D.P Cluj cat si seful S.D.N Baia Mare) au fost prezente la fata locului pentru a evalua atât condiţiile de trafic rutier cat si modul de gestionare si intervenţie in cazul situaţiilor de urgenţă specifice iernii. Anton Rohian, prefectul judeţului Maramureş, a precizat faptul că are încredere in societatea comercială care execută operaţiunile de deszăpezire pe drumurile naţionale din judeţul nostru, că îşi va desfăşura activitatea conform contractului. Totodată, reprezentantii Serviciului de Politie Rutieră, fac un apel către conducătorii auto care intenţionează să pornească la drum in aceasta perioadă, să trateze cu responsabilitate pregătirea pentru trafic in condiţii de iarnă: maşinile de mare tonaj să fie echipate corespunzător, respectiv cu lanţuri, cauciucuri de iarnă şi saci cu nisip.

In cursul nopţii trecute, 9/10 decembrie 2014, au fost înregistrate primele căderi masive de zăpadă in judeţul Maramureş. In aceste condiţii, pe drumurile naţionale din pasul Gutâi, de la km 15 până la intrarea in comuna Deseşti, dar şi pe cel care traversează Dealul Stefăniţei, ca urmare a ninsorii abundente, s-a intervenit cu utilaje de deszăpezire şi repartizatoare de sare.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și