În anul 2025, angajații din România primesc 17 zile libere de la stat, iar 13 dintre acestea vor pica în timpul săptămânii.
Calendar zile libere în 2025
La începutul fiecărui an, angajații se interesează cu privire la zilele libere pe care le vor avea și la datele în care acestea vor cădea, pentru a-și putea organiza din timp vacanțele.
În anul 2025, angajații vor beneficia de 17 zile libere oferite de stat, dintre care patru vor fi în weekend, iar 13 vor fi în timpul săptămânii.
Luna ianuarie este deosebit de generoasă cu angajații din România. Primele două zile ale anului 2025 sunt sărbători legale, acestea fiind imediat după Anul Nou.
Anul 2025 introduce două noi zile libere legale în ianuarie: pe 6 ianuarie, când se sărbătorește Boboteaza, și pe 7 ianuarie, ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Botezătorul, conform zileliberelegale.ro.
Aceste două sărbători cad în timpul săptămânii, mai precis luni și marți, ceea ce le permite angajaților să își planifice o minivacanță.
Ultima sărbătoare legală din ianuarie 2025 este pe 24 ianuarie, când se sărbătorește Ziua Unirii Principatelor Române.
Paștele catolic și cel creștin ortodox coincid în 2025, fiind sărbătorite pe 20 aprilie, ceea ce înseamnă că angajații vor beneficia de zile libere în aceeași perioadă. Minivacanța de Paște începe pe 18 aprilie, când se marchează Vinerea Mare, continuă cu 20 aprilie 2025, ziua Paștelui, și se încheie pe 21 aprilie 2025, a doua zi de Paște.
În luna iunie, două dintre cele trei sărbători legale cad în weekend: Ziua Copilului și prima zi de Rusalii, care este sărbătorită pe 8 iunie 2025. Cu toate acestea, românii pot planifica o minivacanță de Rusalii, având și a doua zi de Rusalii liberă, care cade luni, pe 9 iunie 2025, conform informațiilor de pe site-ul zileliberelegale.ro.
Zile libere pe care le vor avea românii în 2025
· 1-2 ianuarie — Anul Nou
· 6 ianuarie — Bobotează
· 7 ianuarie — Sfântul Ion
· 24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române
· 18 aprilie — Vinerea Mare
· 20- 21 aprilie — Paștele
· 1 mai — Ziua Muncii
· 1 iunie — Ziua Copilului
· 8- 9 iunie — Rusalii
· 15 august — Adormirea Maicii Domnului
· 30 noiembrie — Sfântul Andrei
· 1 decembrie — Ziua Națională a României
· 25- 26 decembrie — Crăciunul
Bugetarii vor începe anul 2025 cu o minivacanță
Ministerul Muncii a emis inițial un proiect de Hotărâre de Guvern privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2025, prin care propune să fie zi liberă națională și data de 3 ianuarie, pe lângă zilele de 1 și 2 ianuarie și zilele de 6 și 7 ianuarie.
Astfel, bugetarii trebuiau să înceapă să lucreze abia din data de 8 ianuarie, pentru că zilele de 4 și 5 ianuarie sunt în weekend, iar 6 și 7 sunt sărbători. Potrivit propunerii de act normativ, ziua de 3 ianuarie, adică vineri, trebuia să fie liberă. În acest fel, bugetarii ar fi avut zile libere de pe 1 ianuarie, până pe 7 ianuarie inclusiv.
Cu toate acestea, la finalul lunii decembrie 2024, Guvernul a decis ca ziua de 3 ianuarie să fie zi lucrătoare pentru bugetari.
Pentru că pică vineri, după zilele libere de Revelion și înainte de cele de Bobotează și Sf. Ioan Botezătorul, pe 6 și 7 ianuarie, propunerea inițială a fost să se facă punte pentru a lega aceste zile libere. Dar ideea nu a fost aprobată.
Zile libere de la stat în luna ianuarie
· 1 ianuarie — Anul Nou
· 2 ianuarie — Anul Nou
· 6 ianuarie — Bobotează
· 7 ianuarie — Sfântul Ion
· 24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române
Zile libere de la stat în luna februarie
În februarie 2025 nu există zile libere de la stat.
Zile libere de la stat în luna martie
În martie 2025 nu există zile libere de la stat.
Zile libere de la stat în luna aprilie
· 18 aprilie — Vinerea Mare
· 20-21 aprilie — Paștele
Zile libere de la stat în luna mai
· 1 mai — Ziua Muncii
Zile libere de la stat în luna iunie
· 1 iunie — Ziua Copilului
· 8-9 iunie — Rusalii
Zile libere de la stat în luna iulie
În iulie 2025 nu există zile libere de la stat.
Zile libere de la stat în luna august
· 15 august — Adormirea Maicii Domnului
Zile libere de la stat în luna septembrie
În septembrie 2025 nu există zile libere de la stat.
Zile libere de la stat în luna octombrie
În octombrie 2025 nu există zile libere de la stat.
Zile libere de la stat în luna noiembrie
· 30 noiembrie — Sfântul Andrei
Zile libere de la stat în luna decembrie
· 1 decembrie — Ziua Națională a României
· 25- 26 decembrie — Crăciunul
Preluare: stirileprotv.ro