Numai în primele patru luni din 2013 au fost asasinaţi 17 jurnalişti, dintre care şapte în Siria, patru în Pakistan, trei în Brazilia, doi în Somalia şi unul în Turcia, potrivit datele furnizate de Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ) care cuprind numai cazurile în care s-a confirmat că motivul a fost legat de munca lor.

În întreg anul 2012 au fost ucişi la datorie 70, potrivit CPJ. Cifrele difuzate de Reporteri fără Frontiere (RSF) sunt şi mai tragice: 88 de reporteri şi 47 de bloggeri asasinaţi în 2012.

”Condamn toate atacurile şi represiunea. Sunt deosebit de îngrijorat pentru că mulţi dintre autori scapă de orice fel de pedeapsă”, a afirmat Ban Ki-moon, la Naţiunile Unite, cu ocazia Zilei mondiale a libertăţii presei.

Potrivit acestuia, ”ameninţările nu sunt numai fizice. Atacurile cibernetice şi manevrele legislative figurează, şi ele, printre instrumentele de constrângere”. De aceea, Ban Ki-moon a cerut să se pună în practică Planul de Acţiune al ONU privind securitatea jurnaliştilor şi problema impunităţii.

La rândul său, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a lansat în Costa Rica un forum în cadrul căruia ziarişti, reprezentanţi ai ONU, membri ai principalelor organisme de apărare a libertăţii de expresie, editori şi academicieni discută timp de trei zile despre ”Siguranţa de a vorbi: asigurarea libertăţii de exprimare în toate formele de mass-media”.

Date ale UNESCO arată că, în întreaga lume, peste 600 de jurnalişti au fost asasinaţi în ultimii zece ani şi numai un caz de crimă din zece s-a încheiat cu condamnarea vinovatului.

Un cunoscut ziarist de investigaţie, Ricardo Calderón, de la revista columbiană Semana, a reuşit să scape miercuri după ce maşina sa a primit cinci gloanţe în timp ce se deplasa pe o şosea. Fundaţia pentru Libertatea Presei (FLIP) din Columbia şi Federaţia Columbiană a Ziariştilor (Fecolper) au condamnat atacul.

Lista ”prădătorilor” libertăţii presei difuzată de Reporteri Fără Frontiere cuprinde în acest an 39 de nume de şefi de stat, oameni politici, organizaţii criminale care cenzurează, încarcerează, răpesc, torturează şi chiar asasinează jurnalişti.

”Aceşti prădători ai libertăţii de informare sunt răspunzători pentru cele mai grave exacţiuni la adresa presei şi a reprezentanţilor ei”, a spus Christophe Deloire, secretar general al organizaţiei, care a amintit că 2012 a înregistrat ”un număr-record de jurnalişti ucişi (90)”, potrivit AFP.

În 2013 se sărbătoresc 20 de ani de la proclamarea Zilei mondiale a libertăţii presei de către Adunarea Generală a ONU, în 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de a XXVI-a sesiunii a Conferinţei Generale a UNESCO în 1991.

ONU a declarat data de 3 mai Ziua mondială a libertăţii presei pentru a aduce în atenţia publică importanţa şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare, conform articolului 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: ”Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat”.


Preluare: AgerPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și