Cântăreţul de muzică country Kenny Rogers a murit. Legendarul artist avea 81 de ani.
Kenny Rogers „a murit acasă, din cauze naturale”, a declarat un reprezentant al artistului, potrivit Variety.
Din cauza pandemiei de coronavirus, familia artistului va organiza o înmormântare cu număr redus de participanți.
Kenneth Ray „Kenny” Rogers, născut pe 21 august 1938. A fost un cântăreţ, compozitor, textier, actor şi producător muzical american.
El a devenit cunoscut prin colaborările sale cu Dolly Parton şi datorită apariţiilor sale în filme şi programe de televiziune, precum „The Muppet Show”.
Într-o carieră de aproape şase decenii, a lansat numeroase piese de mare succes, aparţinând nu doar genului country, ci şi altor stiluri muzicale, care s-au clasat în fruntea topurilor americane.
Albumele sale s-au vândut în peste 120 de milioane de copii pe plan mondial, iar artistul american a fost recompensat cu numeroase distincţii şi recompense, inclusiv Grammy, American Music Awards şi Country Music Awards.
Preluare: Observator.tv