Un bărbat de 39 de ani şi-a găsit sfârşitul într-o pădure situată în apropiere de oraşul Jibou, cunoscută sub denumirea „Ciutărie”. Este vorba mai exact de un ocol silvic privat, situat lângă Drumul Naţional 1H ce face legătura între Jibou şi Zalău.

Bărbatul executa lucrări de exploatare a materialului lemnos în condiţii legale, iar la un moment dat acesta ar fi căzut şi s-a lovit la cap.

Din câte se pare, el se afla într-o râpă şi încerca să lege după utilaj un buştean. O manevră greşită l-ar fi făcut să se dezechilibreze şi omul a căzut în râpa de vreo 5-6 metri.

În urma impactului cu solul, victima a suferit mai multe leziuni, iar cea la cap i-a fost fatală.

“La data de 21 august, ora 10. 24, Poliția a fost sesizată despre faptul că o persoană, în timp ce desfășura activități de exploatare a materialului lemnos, ar fi căzut și s-a lovit în zona capului. Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat un tânăr, de 39 de ani, din județul Maramureș. La fața locului au fost prezente și cadrele medicale, însă în ciuda eforturilor depuse a fost declarat decesul. Trupul bărbatului a fost transportat la morga spitalului, în vederea efectuării necropsiei”, a menţionat Maria Cristea – purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, pentru Ştirile din Sălaj.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și