Renner se află internat la unitatea de terapie intensivă. El a fost operat luni după ce a suferit "un traumatism toracic şi răni ortopedice" în timpul accidentului, a declarat într-un comunicat reprezentanta sa, Samantha Mast.

"Familia lui Jeremy ar dori să îşi exprime recunoştinţa faţă de medicii şi de asistentele incredibile care îl îngrijesc, departamentul de stingere a incendiilor şi de salvare din Truckee Meadows, şeriful comitatului Washoe, primarul oraşului Reno, Hillary Schieve, şi familiile Carano şi Murdock", se arată în comunicat.

"De asemenea, ei sunt extraordinar de copleşiţi şi de recunoscători pentru dragostea şi susţinerea arătate de fanii lui", se precizează în text.

Renner, în vârstă de 51 de ani, a fost nominalizat la Oscar pentru rolul principal din "The Hurt Locker", care a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film, şi a primit o nominalizare pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul său din producţia "The Town".

După succesul repurtat cu "The Hurt Locker", Renner a jucat în mai multe proiecte din universul Marvel, în două filme din seria "Mission: Impossible" şi în "Arrival" şi "American Hustle", printre altele.

Renner deţine de mai mulţi ani o locuinţă în comitatul Washoe, Nevada, potrivit Reno Gazette Journal. Regiunea a fost afectată de ninsori abundente în ajunul Anului Nou. Serviciul Naţional de Meteorologie (NSW) a emis o avertizare de furtună de iarnă valabilă în weekend în acea zonă.

Luna trecută, când în regiune au căzut cantităţi semnificative de zăpadă, Renner a scris pe Twitter: "Nu-i de glumă cu ninsoarea de la Lacul Tahoe". Actorul a adăugat la postarea din decembrie o fotografie cu un autovehicul acoperit de zăpadă.

În weekend, autorităţile i-au avertizat pe locuitorii care aveau planuri de călătorie în Sierra Nevada asupra prezenţei poleiului pe carosabil şi a condiţiilor meteorologice de iarnă.

Biroul şerifului din comitatul Washoe a declarat într-un comunicat că "a răspuns în cazul unei leziuni traumatice în zona autostrăzii Mt. Rose din Reno, Nevada", duminică dimineaţa, la ora locală 9:00. Instituţia a precizat că Renner a fost singura persoană implicată în incidentul care este investigat. Actorul a fost transportat la un spital local prin intermediul unui serviciu medical aerian, au indicat autorităţile.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și