Epicentrul a fost în Munţii Atlas, la 72 km de Marrakech, oraş cunoscut ca fiind unul turistic, cu peste 840 de mii de locuitori. Cutremurul a fost resimţit şi în marile oraşe Rabat, Casablanca şi Essaouira. Pe lângă victime, pagubele materiale sunt substanţiale, printre care şi Zidul din Marrakech. Este cel mai puternic cutremur din Africa de Nord din ultimii 120 de ani.

Numărul oamenilor care au murit în cutremurul din Maroc a ajuns la 632, a anunţat sâmbătă televiziunea de stat, care citează guvernul, relatează The Guardian. Numărul răniţilor a crescut la 329, potrivit aceleiaşi surse.

Adâncimea cutremurului de 6,8 a fost estimată la 18,5 kilometri

Adâncimea cutremurului cu magnitudinea 6,8 pe scara Richter a fost estimată la 18,5 kilometri, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS).

Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnică (CNRST), cu sediul la Rabat, a indicat, la rândul său, că seismul a avut o magnitudine de 7 grade pe scara Richter şi că epicentrul său a fost situat în provincia Al-Haouz.


Preluare: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și