"Dacă este testat pozitiv (n.r. un cadru didactic), respectă regulile sanitare, intră în carantină şi urmează tot procedeul sanitar, iar şcoala va trebui să găsească soluţii de înlocuire a acelui cadru didactic", a spus ministrul, la o conferinţă de presă.

Cîmpeanu a afirmat că, în cazul în care rata de incidenţă va depăşi pragul de doi la mia de locuitori, iar condiţiile meteo nu vor putea permite derularea orelor de educaţie fizică în exterior, acestea vor putea fi înlocuite cu alte activităţi.

"Dacă rata de incidenţă depăşeşte pragul de doi, iar condiţiile meteo nu vor putea permite derularea orelor de educaţie fizică în exterior orele de educaţie fizică vor putea fi reportate sau vor putea fi înlocuite cu alte activităţi, spre exemplu din disciplina Educaţie pentru sănătate, partea de nutriţie, nu vă gândiţi neapărat la o anumită parte. Uitaţi-vă la componentele disciplinei Educaţie pentru sănătate. Rămâne la latitudinea fiecărei şcoli", a mai spus Cîmpeanu.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și