Persoanele au fost predate autorităților de frontieră ucrainene în baza acordului de readmisie, în vederea continuării cercetărilor.

În data de 06 august a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus - I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 04.00, polițiștii de frontieră au depistat la aproximativ 300 de metri de linia de frontieră, pe direcția localității Vicovu de Sus, județul Suceava, trei cetățeni străini, care se deplasau spre interiorul țării.

Persoanele în cauză nu își justificau prezența în zona de frontieră, fapt pentru care au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că doi bărbați sunt cetățeni din Palestina, iar unul din Libia, având vârste cuprinse între 16 și 26 de ani. Aceștia au fost evaluați din punct de vedere medical de către personalul medical din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți, fără a se constata probleme de sănătate.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar conform acordului de readmisie, persoanele au fost predate autorităților de frontieră din Ucraina în data de 08.08.2020, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și