„Voi continua să fac tot ce-mi stă în putere în anii următori pentru a sprijini refugiaţii şi alte persoane strămutate” , a declarat Jolie, citată în comunicat, adăugând că a considerat că a venit timpul „să lucreze diferit” , angajându-se direct cu refugiaţii şi organizaţiile locale.

Angelina Jolie a început să lucreze cu agenţia ONU pentru refugiaţi în 2001 şi a fost numită trimis special al acesteia în 2012. Comunicatul a descris-o ca ,,desfăşurând peste 60 de misiuni pe teren pentru a fi martoră la poveştile de suferinţă, precum şi la cele de speranţă şi rezistenţă” .

„După un timp îndelungat şi plin de succes în cadrul UNHCR, apreciez dorinţa ei de a-şi schimba angajamentul şi îi susţin decizia” , a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, citat în comunicat. „Ştiu că cauza refugiaţilor va rămâne aproape de inima ei şi sunt sigur că va aduce aceeaşi pasiune şi atenţie unui portofoliu umanitar mai larg” .

Organizaţia Naţiunilor Unite, criticată de Angelia Jolie

Într-un articol de opinie publicat luna trecută în The Guardian, Angelina Jolie a făcut aluzie la frustrarea faţă de lipsa de progrese la nivel mondial în ceea ce priveşte eliminarea violenţei sexuale în conflicte.

„Ne întâlnim şi discutăm despre aceste orori şi suntem de acord că nu ar trebui să se mai întâmple niciodată. Promitem să tragem şi să menţinem această linie. Dar când vine vorba de alegeri dificile privind modul de punere în aplicare a acestor promisiuni, ne lovim de aceleaşi probleme de fiecare dată” , a scris ea, făcând referire în special la membrii Consiliului de Securitate al ONU pentru că „abuzează de dreptul lor de veto”.

Angelina Jolie a caracterizat anterior Organizaţia Naţiunilor Unite ca fiind „imperfectă” în timpul unui discurs din 2017 la Geneva.

Ulterior, ea a făcut presiuni asupra Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru a crea un organism de anchetă permanent şi independent care să adune şi să evalueze dovezile în cazurile privind presupusele crime de război, crime împotriva umanităţii şi alte încălcări ale drepturilor omului. În timp ce promova acest efort la sediul ONU în 2019, ea a declarat pentru AP că promovarea egalităţii pentru femei, combaterea nedreptăţii şi ajutorarea refugiaţilor au fost cele mai importante părţi ale vieţii sale, după copiii săi.


Preluare: alephnews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și