"Netanyahu nu mai este cineva cu care putem discuta. I-am pus cruce", a declarat Erdogan, potrivit unor afirmaţii citate de media turce.

La scurt timp după, Turcia a anunţat că îşi recheamă ambasadorul din Israel pentru consultaţii, din cauza refuzului Israelului de a accepta un armistiţiu în Gaza.

Ambasadorul Sakir Ozkan Torunlar a fost rechemat dată fiind "tragedia umanitară în curs în Gaza, cauzată de atacurile neîncetate ale Israelului împotriva civililor şi refuzului Israelului de a accepta un armistiţiu", a anunţat Ministerul Afacerilor Externe turc.

Acest anunţ a fost făcut cu o zi înainte de o vizită a secretarului de stat american Antony Blinken în Turcia, vizită ce se anunţă dificilă. Blinken, care a fost vineri în Israel şi sâmbătă în Iordania, este aşteptat duminică la Ankara, pentru o vizită de două zile.

Pe 25 octombrie, preşedintele turc, care se întâlnise prima dată cu Benjamin Netanyahu în septembrie la New York, a anunţat că renunţă la orice proiect de deplasare în Israel, afirmând că prim-ministrul israelian a "abuzat" de încrederea sa.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și