Deputatul Nuţu Fonta a declarat ieri, 18 februarie a.c., pentru AGERPRES, că s-a înscris în Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) şi că va activa în Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor.

Deputatul a spus că doreşte să îşi aducă aportul la dezvoltarea colegiului în care a fost ales şi, de asemenea, să dezvolte noi proiecte care să vină în sprijinul cetăţenilor pe care îi reprezintă în Legislativ.

„Voi participa cu toată hotărârea la implementarea proiectelor politice ale Uniunii, fundamentate pe interesul naţional. UNPR este un partid tânăr, dar puternic. Avem ţeluri comune şi sunt convins că vom putea realiza foarte multe proiecte pentru dezvoltarea colegiului în care am fost ales, pentru oamenii pe care îi reprezint în Parlamentul României”, a mai spus deputatul.

Economist de profesie, Nuţu Fonta a fost ales deputat din partea PP-DD în colegiul uninominal 5 din circumscripţia electorală nr. 26 Maramureş şi este membru al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii.


Preluare: FaceBOOK

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și