La nivelul județului Maramureș situația este următoarea:

- la proba de Limba și literatura română au participat 3513 de absolvenți ai clasei a VIII-a, din care 2771 au obținut note mai mari sau egale cu 5 (procent de promovabilitate 78,87%);

- la proba de Matematică au participat 3501 absolvenți, din care 2605 au obținut note note mai mari sau egale cu 5 (procent de promovabilitate 74,40%);

- la proba de limbă şi literatură maternă au participat 147 de absolvenți, din care 143 au obținut note mai mari sau egale cu 5 (procent de promovabilitate 97,27%).

În județul nostru s-au înregistrat 34 de note de 10 la proba de Matematică și 34 de note de 10 la proba de Limba și literatura română.

Un număr de 8 (opt) candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece), aceștia provenind din următoarele unități de învățământ:

- Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare – 2
- Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare – 2
- Școala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare – 1
- Școala Gimnazială „Mircea Vulcănescu” Bârsana – 1
- Școala Gimnazială Nr. 1 Moisei – 1
- Școala Gimnazială Nr. 18 Baia Mare - 1

NU au fost candidați eliminați în județul Maramureș.

Rezultatele au fost publicate în centrele de examen/unități de învățământ și pe site-ul dedicat prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD/GDPR).

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și joi, 29 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).

Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie. Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și