Farul, care îşi trece în palmares al doilea titlu naţional, după cel obţinut de FC Viitorul în 2017, a reuşit o revenire spectaculoasă în această veritabilă finală a campionatului, după ce a fost condusă cu 2-0.

FCSB a început foarte bine meciul şi avea 2-0 în min. 17, prin golurile marcate de Adrian Şut (9), Andrea Compagno (17). Farul a revenit treptat în joc, a reuşit să reducă din diferenţă înainte de pauză, prin brazilianul Mateus Santos (42), cu capul, din centrarea lui Andrei Borza, profitând de ieşirea neinspirată a portarului Ştefan Târnovanu.

Tudor Băluţă (58) a restabilit egalitatea cu o lovitură de cap, la centrarea lui Carlo Casap, iar Louis Munteanu (86) a marcat golul victoriei, din pasa lui Dan Sîrbu, după o degajare greşită a lui Iulian Cristea.

FCSB a avut o bară prin Compagno (40), dar şi Mateus Santos a ratat o ocazie uriaşă (72), şutând peste poartă de la 12 metri.

Imediat după ultimul fluier al meciului suporterii constănţenilor au invadat terenul sărbătorind titlul alături de jucători.

Farul va primi noul trofeu al campioanei Superligii, unul cu o înălţime de 58,3 centimetri şi o greutate de 5,2 kilograme, realizat de Monetăria Statului dintr-un aliaj de metale specific monetare şi placat cu argint. Pentru dezvoltarea lui, designerii s-au inspirat din teme şi motive tradiţionale precum Coloana Infinitului, dar şi referinţe din fotbalul internaţional. Trofeul a fost inscripţionat pe loc cu numele câştigătoarei.

Farul a învins-o pe FCSB în trei din cele patru meciuri jucate în acest sezon, cu 3-1 (acasă) şi 3-2 (în deplasare) în sezonul regulat, iar acum cu 3-2. FCSB s-a impus în play-off cu 2-1.

FCSB, care venea după trei victorii consecutive în play-off, are asigurat locul al doilea.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și