Prin Ordin al Ministrului Afacerilor Interne, 91 de poliţişti maramureşeni, dintre care 19 ofiţeri şi 72 de agenţi, care au îndeplinit stagiul minim în gradul actual, au fost avansaţi în gradul profesional următor.

Festivitatea a debutat cu intonarea imnului de stat al României. În continuare, adjunctul şefului inspectoratului, comisar şef de poliţie Todoran Ionel, i-a felicitat pe colegii avansaţi pentru munca depusă şi rezultatele profesionale obţinute şi le-a transmis mesajul inspectorului general al Poliţiei Române, chestor de poliţie Bogdan Despescu, cu această ocazie:

„Ziua de astăzi este un moment de referință în cariera dumneavoastră în care primiți răsplata profesionalismului, cinstei și corectitudinii dar și recunoașterea unei munci făcute cu dăruire, cu o mare investiție afectivă, cu răbdarea și puterea de a duce lucrurile până la capăt.

Cu toate acestea, ceremonia de azi trebuie să fie și un moment de reflecție cu privire la obligațiile și responsabilitățile imense care vă revin pentru consolidarea imaginii instituției.

Sunt convins că, împreună, vom demonstra în continuare că Poliţia Română reprezintă un factor de stabilitate, securitate şi siguranţă civică, iar fiecare dintre noi, va dovedi încredere, eficienţă şi fermitate în aplicarea legii, astfel încât atât românii cât și ceilalți cetățeni europeni să se bucure de liniştea şi siguranţa firească de care au nevoie.”

În această zi încărcată de emoție și solemnitate, conducerea Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Maramureş le-a urat tuturor poliţiştilor avansaţi mult succes în activitate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și