Potrivit ISU Neamţ, două persoane au murit, o a treia a fost preluată de ambulanţă, iar alta este inconştientă, fiind resuscitată.

La această oră, pompierii lucrează pentru descarcerarea celor două persoane decedate.

Din primele informaţii, un TIR ar fi agățat un pod de cale ferată, iar bucăți din acesta ar fi căzut peste un microbuz transport persoane.

Imaginile de la locul accidentului arată dimensiunea dezastrului. Partea din faţă a microbuzului este efectiv strivită de o grindă uriaşă de metal.

”Prin apel la 112, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Tarcău. În urma accidentului produs, o grindă de la un pod CFR a căzut pentru un microbuz. Au rezultat patru victime, din păcate, două dintre acestea decedate, iar alte două au fost scoase de pompieri. Una era în stare de conștiență, iar cealaltă era inconștientă. Acesteia i s-au acordat măsuri de resuscitare, după care a fost preluată de către ambulanța de la Serviciul de Ambulanță Județean și transportată de urgență la spital. Se lucrează pentru îndepărtarea grindei căzute peste microbuz”, a declarat Irina Popa, purtător de cuvânt al ISU Neamț.

Traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și