Potrivit unui comunicat transmis marţi de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF), acţiunea de combatere a contrabandei cu ţigări a fost organizată în urmă cu o zi, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani.

"În cadrul acţiunii desfăşurate au identificat în extravilanul localităţii Roşiori, judeţul Botoşani, un autoturism despre care existau informaţii că ar fi implicat în acte de contrabandă. Şoferul autoturismului suspect nu a oprit la semnalele regulamentare ale poliţiştilor şi, în consecinţă, aceştia au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, cu respectarea prevederilor legale, trăgând mai multe focuri de avertisment, atât în plan vertical, cât şi către pneurile autoturismului", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, şoferul a continuat deplasarea şi apoi şi-a incendiat autoturismul pe un câmp cu vegetaţie abundentă, după care a fugit prin lanurile de porumb.

"Poliţiştii de frontieră sosiţi la faţa locului au reuşit să extragă, înainte ca focul să se extindă asupra întregului autoturism, mai multe colete cu ţigări de contrabandă. Incendiul a fost stins de către pompierii de la ISU Botoşani, sosiţi în scurt timp, existând pericolul extinderii acestuia în lanurile de vegetaţie uscată din apropiere", precizează reprezentanţii STPF Botoşani.

Poliţiştii de frontieră efectuează în acest caz cercetări pentru contrabandă şi continuă verificările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi identificarea suspecţilor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și