Ieri, 28 iunie a.c., în jurul orei 23.00, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control în zona de responsabilitate, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Izvoarele Sucevei, județul Suceava, au observat în imediata apropiere a frontierei de stat, pe direcția localității Izvoarele Sucevei, trei persoane care transportau în spate colete voluminoase, de la linia de frontieră spre interiorul țării.

S-a procedat la interceptarea acestora, fiind somate să se oprească. Deoarece persoanele nu s-au supus somațiilor, polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind executate două focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Însă persoanele au abandonat coletele și au fugit pe teritoriul statului vecin.

În interiorul coletelor s-a constat că sunt țigări, fapt pentru care s-au dispus măsuri de monitorizare a zonei în vederea identificării și reținerii persoanelor implicate în transportul coletelor.

De asemenea, în cel mai scurt timp, s-a luat legătura cu autoritățile de frontieră din Ucraina în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

În continuare, s-a luat măsura transportării coletelor cu țigări la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii baxurilor, a rezultat cantitatea de 3.320 pachete de ţigări, în valoare de 38.844 lei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și