Românii se pregătesc de vacanța de vară, după mai bine de un an în care planurile pentru concediu au fost puse în așteptare. Vaccinarea a dat speranțe că vom intra în normalitate, iar ultimele statistici privind incidența arată că la început de vară mai multe state au ieșit din zona de risc epidemiologic.
Pandemia i-a ținut acasă, iar acum, odată cu vaccinarea, se pregătesc să ”rupă ușa” granițelor spre destinații ca Grecia, Turcia, Bulgaria, Spania sau Italia. Iunie este una dintre preferatele românilor pentru petrecerea concediilor.
Vacanțele peste hotare sunt mult mai ieftine în luna iunie decât în iulie și august iar stațiunile nu sunt atât de aglomerate ca în vârful sezonului.
Spotmedia.ro a făcut o sinteză a țărilor pe care le preferă românii pentru petrecerea concediilor în vara anului 2021, cu restricțiile în vigoare la începutul lunii iunie.
Vacanța în GRECIA
Din 14 mai 2021, Grecia a relaxat restricțiile COVID, pentru a da startul sezonului turistic.
La acest moment, cu mașina se poate intra în Grecia prin punctele de trecere a frontierei Kulata-Promachonas și Makaza-Nymphaea (accesul prin cele două puncte de trecere a frontierei fiind posibil în intervalul 07:00-23:00). Cu avionul se poate ajunge pe orice aeroport din Grecia.
Este obligatoriu ca la intrare să prezentați:
Un test COVID PCR cu rezultat negativ care să fi fost efectuat cu cel mult 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen sau o dovadă că sunteți vaccinați anti-COVID și au trecut minimum 14 zile de la efectuarea rapelului.
Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie să fie redactat în limba engleză. Măsura testului PCR este valabilă pentru orice cetățean peste 5 ani.
Grecia îi primește inclusiv pe cei vaccinați cu Novavax, Sinovac Biotech, Sputnik, Candino Biologics și Sinopharm.
Formularul PLF – completat AICI, cu cel puțin 24 de ore înaintea călătoriei. Amenda în caz de necompletare este de 500 de euro.
De menționat că e în vigoare măsura ca la graniță să fie efectuate aleatoriu teste rapide. Rezultatul se eliberează pe loc și e permis doar accesul persoanelor cu rezultat negativ.
Restricții în vigoare: Începând din 14 mai, Grecia permite călătoriile între regiuni și, chiar dacă autoritățile recomandă cetățenilor să își facă un test COVID înainte de a călători, acest lucru nu mai este obligatoriu. Nu mai este valabilă nici măsura care impune trimiterea unui SMS cu motivul deplasării.
Circulația pe timp de noapte este interzisă în Grecia în intervalul orar 00:30-05:00. Restaurantele sunt deschise pentru exterior de la începutul lunii mai.
Masca este obligatorie atât în spațiile închise, cât și în aer liber.
Autoritățile elene atrag atenția că pot decide instituirea de noi restricții de circulație în orice moment dacă evoluția situației pandemice o impune.
Vacanța în BULGARIA
Bulgaria este în ”situație de urgență epidemiologică” până pe 31 mai, urmând ca autoritățile să decidă apoi ce restricții vor mai păstra.
Dar, începând din 27 mai, români care vin din România au liber să intre în Bulgaria prin orice punct de trecere a frontierei, fără să trebuiască să prezinte la graniță absolut niciun document legat de COVID-19: nici test, nici certificat de vaccinare, nici adeverință că au trecut prin boală.
În prezent și cu caracter temporar, nu se operează zboruri directe TAROM pe ruta București – Sofia – București; există curse directe operate de compania Qatar Airways pe această rută.
Restricții în vigoare: În Bulgaria este obligatorie purtarea măștii de protecție atât în spațiile publice deschise aglomerate, unde nu e posibilă distanțarea de 1,5 metri. Masca e obligatorie și în toate spațiile publice închise. Sunt exceptați de la purtarea măștii copiii sub 6 ani.
Discotecile și barurile sunt deschise, dar cu 50% din capacitate.
Vacanța în ITALIA
Începând din 14 mai, românii care merg în Italia nu mai trebuie să stea în autoizolare 5 zile. În schimb, pentru a intra în țară, trebuie:
Să prezinte la intrarea în țară rezultatul negativ al unui test COVID PCR sau antigen, efectuat cu maxim 48 de ore înainte. Nu există un format propus de italieni, așa că MAE recomandă ca documentul să fie redactat în limba italiană sau engleză. Testul e obligatoriu pentru toți copiii de peste 2 ani.
Să completeze un formular digital de localizare a pasagerilor (încă nu a fost pus la dispoziție de autoritățile italiene) sau să prezinte o declarație pe propria răspundere – o puteți descărca AICI.
Sunteți exceptați de la aceste măsuri dacă doar tranzitați Italia cu un mijloc de transport privat pentru cel mult 36 de ore.
În cazul în care aveți escală în Italia, nu puteți părăsi zonele special amenajate în interiorul aeroporturilor.
Important de știut că la acest moment și la întoarcerea în România trebuie să prezentați rezultatul unui test COVID PCR cu rezultat negativ efectuat cu maxim 72 de ore înainte de îmbarcare.
Citește tot articolul pe alba24.ro
Preluare: Alba24.ro