Ingrediente

700 gr vinete
400 gr ceapa
700 gr cartofi
3-4 fire de telina (apio daca e posibil, eu nu am gasit asa ca am folosit telina romaneasca)
1 ardei gras mare
400 gr sos de rosii (eu am pus 200 gr rosii din conserva + 200 gr bulion de casa)
4 frunze busuioc
3 catei usturoi (sau 150 ml de otet in care dizolvam 1 lingura de zahar)
sare, piper
ulei masline

Portii: 4 portii mari daca o serviti simpla, mai multe daca o folositi ca si garnitura

Preparare

Vinetele se taie cuburi potrivite (cu tot cu coaja). Cartofii ii taiem cuburi. Ardeiul il taiem bucati grosolane. Tulpinile de telina le taiem felii subtiri (inclusiv cateva frunze). Ceapa o taiem solzisori.

Intr-o tigaie mai mare incingem ulei cat sa acopere bine fundul si calim ceapa cu telina si putin sare pana se inmoaie foarte bine si ceapa e putin rumena. Turnam totul intr-o strecuratoare sa se scurga excesul de ulei.

In tigaie punem iar ulei si prajim cartofii amestecand destul de des, pana sunt facuti si rumeni. Asta va dura un pic mai mult. Ceapa din strecuratoare o punem intr-o oala, iar in locul ei punem cartofii la scurs.

In tigaie punem iar ulei mult si prajim cuburile de vinete pana sunt moi. Cartofii din strecuratoare ii punem peste ceapa, iar in strecuratoare punem la scurs vinetele.

In tigaie punem iar putin ulei si calim si ardeiul pana e moale. Il scurgem si pe el de ulei.

Acum in oala vom avea toate legumele calite.

Intre timp am pus la fiert sucul de rosii cu putina sare, piper si frunzele de busuioc tocate.Lasam sa scada putin, cam 10 minute, amestecand din cand in cand.

Turnam acest sos de rosii in oala , peste legume, amestecand usor la foc mic sa fiarba impreuna, sa se amestece aromele, cam 5 min.

* daca faceti varianta originala, cea cu otet, acum e momentul sa puneti si otetul cu zahar, deodata cu sosul de rosii.; otetul nu-l puneti tot o data, adaugati cate putin si gustati sosul pana devine cat de acrisor doriti

Cateii de usturoi ii strivim, ii saram si apoi adaugam o cescuta de apa sa iasa un mujdei concentrat.Turnam mujdeiul in oala si mai lasam 1 minut pe foc.
* in varianta cu otet sariti acest pas

Potriviti mancarea de sare, piper si eventual otet.

Pofta buna!


Preluare: retete-gustoase.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și