În Liga Zimbrilor s-au disputat 14 etape, respectiv toate din tur și prima etapă din retur. Campionatul se va relua pe 30 ianuarie, dată la care sunt programate jocurile etapei a 15-a.

Minaur ocupă în acest moment locul 9, cu șase victorii, trei remize și cinci înfrângeri. Cinci victorii au fost obținute pe teren propriu (am pierdut acasă cu Steaua și am făcut egal cu Potaissa), iar în deplasare am câștigat un meci (la Buzău, chiar în etapa 14) și am scos două rezultate de egalitate (la Dinamo și la Făgăraș).

În Cupa României, CS Minaur a fost foarte aproape să intre în Final Four. În 16-imi, Minaur a jucat în deplasare cu CSU Pitești și a câștigat cu 42-16. Apoi, în optimi a învins acasă 34-28 pe Dunărea Călărași, pentru a pierde în sferturi, tot acasă, după executarea aruncărilor de la 7m, cu SCM Politehnica Timișoara (26-28).

Cinci jucatori de la Minaur Baia Mare vor participa, în perioada 16-23 decembrie, la o acțiune a lotului lărgit al naționalei României. La lotul de seniori A au fost convocați Alexandru Csepreghi și Călin Căbuț, iar la lotul B, au fost chemați Tudor Botea, Leonard Ștefan și Robert Nagy (aici, Raul Fotonea este principal).

Lotul de jucători (sunt incluse toate meciurile oficiale, campionat și Cupă)

Portari: Adrian Țenghea (16/0), Răzvan Apostu (11/0), Aliaksandr Markelau (11/0)
Extrema stânga: Sergiu Makaria (15/23), Predrag Vujadinovic (16/52)
Inter stânga: Alexandru Csepreghi (15/121), Tudor Botea (16/18), Benjamin Szabo (11/4)
Centru: Andrei Popescu (17/24), Călin Căbuț (17/61), Yuri Pop (17/12)
Inter dreapta: Daniel Mureșan (11/10) Vojislav Brajovic (16/61)
Extremă dreapta: Georgel Haiduc (17/50), Tudor Marta (13/22)
Pivot: Albert Cristescu (13/19), Robert Nagy (17/15), Leonard Ștefan (16/19), Paul Oargă (1/0)
Antrenori: Raul Fotonea și Alexandru Sabou
Clasament

1. CSM București – 34p (367-294) – 13
2. Dobrogea – 30p (397-338) – 14
3. Călărași – 30p (409-366) – 14
4. Potaissa – 27p (407-374) – 14
5. Steaua – 26p (399-369) – 14
6. Timișoara – 25p (371-349) – 14
7. Dinamo – 24p (395-353) – 13
8. Focșani – 22p (380-350) – 14
9. CS Minaur – 21p (413-397) – 14
10. CSM Bacău – 12p (376-418) – 14
11. Făgăraș – 11p (334-378) – 14
12. CSU Suceava – 11p (332-394) – 14
13. HC Buzău – 6p (343-396) – 14
14. “U” Cluj – 0p (349-496) – 14


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și