Președintele UDMR, Kelemen Hunor, este de părere că România are nevoie de o nouă Constituție și a afirmat că decizia CCR referitoare la proiectul de revizuire a legii fundamentale arată că "nu are rost să cârpim amendarea Constituției".
Totodată, Kelemen Hunor a anunțat faptul că proiectul privind autonomia teritorială a fost redactat în întregime, urmând să fie supus dezbaterii publice, însă nu va fi prezentat și într-o ședință de Guvern.
"Proiectul autonomiei teritoriale este gata. Avem discuții în interior în continuare și în momentul în care finalizăm discuțiile vom și prezenta, dar e gata. E scris. Așa cum a citit Curtea Constituțională, trebuie să fim foarte sinceri că este exclus să încadrăm în actualele instituții constituționale, în actuala Constituție. România ar avea nevoie de o nouă Constituție, pe termen mediu, nu azi, nu 2015, nici măcar în 2016, dar la alegerile din 2016 ar trebui să mergem cu toții cu acest mesaj fiindcă, din punctul meu de vedere, decizia CCR la proiectul de revizuire îmi spune că nu are rost să cârpim amendarea Constituției. Trebuie să ne gândim la un nou proiect", a spus Kelemen Hunor marți, la Senat, după întâlnirea cu membrii Comisiei pentru cultură.
Kelemen Hunor a adăugat că acest proiect de lege nu va fi supus atenției Guvernului.
"Nu este o chestiune de coaliție, este o chestiune a UDMR și nu e vorba de a introduce în Guvern, în ședința de Guvern sau în coaliție acest lucru. Urmează o dezbatere publică largă și profundă și am spus că nici acest proiect sau alte proiecte similare, fără o nouă Constituție, fără o amendare a Constituției, dar eu vorbesc despre o nouă Constituție, n-au nicio șansă să fie adoptate, mai ales după decizia Curții privind proiectul de revizuire a Constituției", a mai spus acesta.
Totodată, Kelemen Hunor a precizat că nu intenționează să se retragă din cursa prezidențială.
"Semnăturile sunt adunate. Nu luăm în calcul așa ceva (posibilitatea de a se retrage din cursa prezidențială — n.r.). Noi am anunțat. Lucrăm pe strategia de campanie. Deci nu se pune această problemă", a conchis președintele UDMR.
Preluare: AgerPres