„Președintele Juncker și doamna Dăncilă s-au concentrat pe discuția asupra pregătirii Președinției române a Consiliului UE din în prima jumătate a anului 2019, care va veni într-un moment important pentru Uniunea Europeană. De asemenea, ei au discutat propunerea Comisiei privind bugetul UE, îmbunătățiri privind fondurile structurale și politica economică. (...) Președintele Juncker a încurajat-o pe prim-ministru să acționeze în favoarea revenirii la un discurs politic normal în țară, mai ales în perspectiva Președinției Consiliului UE”, a declarat, pentru HotNews.ro, Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

„În ceea ce privește Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) pe justiție, președintele Juncker a subliniat că Comisia continuă să monitorizeze evoluțiile din țară și a insistat asupra faptului că este esențial să nu se renunțe la progresele înregistrate”, a mai spus purtătorul de cuvânt al CE.

Premierul român a fost primit şi de comisarii europeni pentru Buget şi Agricultură, precum şi de Corina Creţu, comisar pentru Politică Regională. Şi tot astăzi, Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu diplomații din Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană.

Scopul acestei vizite, anunţă echipa premierului, e intensificarea dialogului dintre Guvernul român şi instituțiile europene, în contextul preluării de către România, a președinției Consiliului Uniunii Europene, la începutul anului viitor. Premierul român e însoţit la Bruxelles de ministrul fondurilor europene, Rovana Plumb.


Preluare: Digi 24

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și