MAE precizează că, duminică, reprezentanții Consulatului General al României la Trieste au fost informați de autoritățile italiene asupra faptului că trupurile neînsuflețite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsite, fiind în desfășurare operațiunile de căutare pentru găsirea celei de-a treia persoane.

De asemenea, în urma informațiilor transmise de către autoritățile italiene, MAE confirmă cetățenia română a celor două persoane decedate. Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanțe familiilor îndoliate.

Reprezentanții oficiului consular mențin dialogul cu autoritățile locale în vederea obținerii de informații cu privire la operațiunile de căutare a celei de-a treia persoane dispărute, precum și cu familiile cetățenilor români decedați, fiind pregătiți să acorde asistență consulară în funcție de solicitări și conform competențelor.

Cei trei au fost surprinși vineri de o viitură. Inițial, ei s-au refugiat pe o limbă de pământ, dar apele au crescut rapid și i-au luat pe tineri. Ulterior, italienii au declanșat o amplă operațiune de căutare-salvare.


Preluare: Antena3.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și