Având în vedere evenimentele rutiere cu consecinţe grave produse în ultima perioadă, precum și faptul că viteza, sub cele două forme, excesivă sau neadaptată la condițiile de drum, constituie una dintre principalele cauze generatoare de accidente grave la nivel județean, pentru combaterea acesteia, ieri, 28 iunie, polițiștii Serviciului Rutier Maramureș, împreună cu Serviciul Rutier Satu Mare, au organizat o acţiune în sistem cascadă, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă limitele legale de viteză, pe D.N. 19, tronsonul Săpânța-Sarasău-Piatra, pe D.N. 1C, tronsonul Bușag-Seini, pe D.J. 109 I, tronsonul Seini-Viile Apei, respectiv pe străzile Cuza Vodă și Fermelor din localitatea Seini.

În cadrul acțiunii au fost verificate peste 100 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 88 de sancțiuni contravenționale, din care 72 pentru depășirea vitezei legale, în valoare totală de 53.525 de lei.

Ca măsură complementară s-a dispus reținerea a 12 permise de conducere, din care 10 pentru depășirea vitezei legale și a unui certificat de înmatriculare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și