A fost un ambasador al culturii tradiționale maramureșene, pe care a promovat-o constant, participând la manifestări naționale și internaționale. A fost prezent cu creațiile sale la târgurile și expozițiile organizate la nivel local, regional sau național, dar și în străinătate: Franța, la Annency, Paris, Lyon, Grenoble, Sѐte, Blois, în Germania, la Berlin, în Italia, la Pescara, Abategio și Israel, în Kibbutz Beeri, Beer Șeva, Tel Aviv, Haifa.

Pe 6 septembrie 2021, Dumitru Pop Tincu a fost onorat cu titlul de „Tezaur uman viu”, acordat de Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.

„Cimitirul vesel din Săpânța este singurul loc din lume unde se râde de moarte și pentru cei care mă întreabă spun că sunt din Săpânța, locul în care moartea și-a pierdut sămânța. Dacă o să ajungeți la cimitirul Săpânța, eu sunt continuatorul acelui cimitir vesel.

Mai exact, sunt sculptorul cimitirului vesel, încă din anul 1977. Dăltuiesc lemnul de la început de la început până la final. Mesajele sunt reluat4e din viața omului și rămâne după el ceea ce scrie pe cruce. Tot ce apare pe cruce este scris la persoana I, este ceea ce numesc transmiterea mortului către cel care îi vizitează mormântul. Textele le fac eu.

Cel care a început aceste cruci este Ion Stan Pătraș, de la el a pornit acest cimitir vesel. E ceva unic. Eu am învățat nouă ani de la Ion Stan Pătraș, apoi mi-am luat această meserie în brațe și continui munca acestuia”, a dezvăluit meşterul în urmă cu doi ani, când a fost prezent la ediția 16 din sezonul 8 „Chefi la cuțite” .

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică!


Preluare: eMaramures.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și