Vineri avem caniculă și un disconfort termic foarte pronunțat, în cea mai mare parte a țării. Se ating 41 de grade în vestul și în sudul României, iar cele mai scăzute valori de 30 de grade se vor înregistra pe litoral. După-amiaza și seara vor fi perioade cu înnorări și averse consistente, în zonele de deal și de munte. Pe suprafețe mai mici, o să plouă și în centru, în nord și pe partea estică.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș se anunță caniculă, stres termic și maxime de 37 de grade la Satu Mare. Vor fi perioade însorite, dar și înnorări și ploi consistente, însoțite de tunete, fulgere și căderi de grindină.
Se încălzește și în ținuturile vestice. Se ating 41 de grade la umbră și căldura devine insuportabilă din cauza disconfortului termic accentuat.
Și în Transilvania va fi foarte cald. În vestul provinciei, la amiază se instalează canicula și se vor înregistra 38 de grade la Alba Iulia. În prima parte a zilei, avem soare și vreme bună, dar mai târziu se adună norii și o să vină și pe aici averse zgomotoase.
Vremea la munte
Și la munte, se anunță o zi foarte caldă. Dimineața atmosfera va fi însorită, dar treptat se adună norii și după-amiază apar averse cu tunete, fulgere și intensificări de vânt. Se pot acumula cantități mai importante de apă.
Vremea la mare
La mare găsim vreme excelentă pentru plaja: soare, briza plăcută și temperaturi de cel mult 30 de grade. Apa marii va avea 26-27 de grade.
Preluare: stirileprotv.ro