Un clip video postat pe internet îl arată pe Mike Tyson aplecat deasupra scaunului dintr-un avion care urma să decoleze din San Francisco spre Florida, în timp ce îl loveşte cu pumnii de mai multe ori pe un pasager aflat pe locul din spatele său.

Purtătorul de cuvânt al lui Mike Tyson a confirmat că fostul pugilist a fost implicat într-un „incident cu un pasager agresiv care l-a hărţuit”.

Poliţia americană a recunoscut că a reţinut şi, ulterior, eliberat două persoane implicate în acest incident, fără a le nominaliza. Poliţiştii au spus doar că e vorba despre o persoană „aflată sub tratament medical pentru răni care nu pun viaţa în pericol” şi altă persoană „care a oferit informaţii minime despre incident şi care a refuzat să coopereze”.

Incidentul s-a petrecut chiar înainte de decolare. Iniţial, Mike Tyson a acceptat să-şi facă un selfie la bordul avionului cu un fan.

Respectiva persoană a devenit însă tot mai agitată în prezenţa lui Tyson. La un moment dat, fostul pugilist, în vârstă de 55 ani, care a dominat categoria grea între anii 1980 şi 1990, l-a rugat pe pasager să se potolească.

Deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, Mike Tyson s-a ridicat de pe scaun şi a început să îl lovească pe pasager până i-a umplut faţa de sânge.


Preluare: Digi 24

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și