Intervenția a fost coordonată de către profesor Dr. Molnar Adrian, alaturi de echipa ATI, condusă de dr. Păușan Alina si nu în ultimul rând cu participarea dr. Barabaș Lorand și dr. Săsărman Vasile. Ei sunt medicii tineri care de doi ani, au ales să-și exercite profesia în cadrul Spitalului Județean, pentru a face echipa la realizarea unui vis comun.

ℹ️Este o zi importantă în istoria Spitalului Județean. Un proiect vechi, care a fost demarat de doctorul Pop Călin în anul 2010, s-a concretizat cu o reușită istorică. Această primă intervenție a fost una reușită și reprezintă o premieră și la nivel de țară, pentru că în niciun spital județean din țara noastră nu au avut loc asemenea intervenții.

Fără susținerea profesorului Dr. Molnar Adrian, intervenția de astăzi nu ar fi fost. Timp de 10 ani, domnul doctor a susținut echipa medicală a spitalului, i-a îndrumat pe medicii tineri spre Baia Mare, ne-a ajutat, inclusiv în cadrul comisiei de specialitate de la nivelul Ministerului.

”Mă bucur că am reușit în sfârșit să punctăm această realizare la nivel de spital județean Baia Mare. De câțiva ani buni am preluat și îndrumat realizarea secției și trainingul pentru colegii care astăzi funcționează ca angajați ai spitalului. Îi vom susține în continuare, vom ajuta în continuare acest spital, vom veni de câte ori vom fi solicitați. Este o secție care va funcționa de azi înainte și este o secție care va avea realizări frumoase în timp”, a declarat profesorul doctor Adrian Molnar.

”Sunt plin de emoții, e o mare realizare instituțională, evident, pentru mine are și o oarecare conotație personală. Aș vrea să subliniez faptul că avem în Spitalul Județean o nouă specialitate, de înaltă performanță. Această specialitate chirurgicală adaugă și completează activitatea secției de cardiologie, care s-a dezoltat mult în ultimii ani și împreună reușim să facem un pol cardiovascular pentru județele Maramureș și județele învecinate, astfel încât putem să tratăm complet patologiile cardiovasculare”, a spus doctorul Călin Pop.

Noul compartiment va situa spitalul în elita centrelor de chirurgie cardiovasculară din ţară. Necesarul intervențiilor cardiovasculare la nivel de țară sunt undeva la 15.000 și momentan se efectuează doar 6000 de astfel de intervenții. Deschiderea unei astfel de secții la Spitalul Județean Baia Mare va ușura munca și intervențiile spitalelor din zona de Nord-vest a țării. Înfiinţarea compartimentului de chirurgie cardiovasculară în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare este rezultatul unor eforturi şi demersuri pe care le-am făcut cu gândul la creşterea calităţii actului medical în spitalul nostru.

Mulţumim colegilor implicați în realizarea acestui obiectiv, medicilor şi tuturor celor care au sprijinit demersurile noastre de a oferii servicii medicale de înaltă calitate. Mulțumim, de asemenea, Consiliului Județean Maramureș în special Președintelui Consiliului Județean, Ionel Bogdan și Consiliului local Baia Mare, pentru susținerea constantă și pentru asigurarea condițiilor necesare pentru realizarea acestui compartiment de chirurgie cardiovasculară, prin achiziționarea aparaturii necesare unor astfel de intervenții. Secția de chirurgie cardiovasculară este dotată cu aparatură de ultimă generație, inclusă în programe naționale. Sănătatea maramureşenilor şi a tuturor pacienţilor care apelează la serviciile medicale oferite de Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare reprezintă o prioritate şi facem toate demersurile necesare pentru a putea oferi cele mai bune condiţii şi servicii medicale la cele mai înalte standarde.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și