În data de 22 octombrie 2020, Partidul Pro România Maramureș a depus la Biroul Electoral Județean lista candidaților pentru Camera Deputaților și Senat la alegerile parlamentare din 6 Decembrie 2020.

Lista pentru alegerea Camerei Deputaților este deschisă de liderul PRO România Maramureș, Viorica Marincaș, iar lista pentru alegerea Senatului de către Cornelia Negruț, consilier parlamentar.

„Mai mult ca oricând, România are nevoie de un Parlament puternic și responsabil, care să știe să sprijine și gestioneze această perioadă dificilă din istoria noastră.

Cu toate acestea NU avem voie să ne blocăm aici!

Avem datoria să semnalăm că există soluții!

Maramureșul are nevoie de reprezentanții PRO România în Parlament, oameni care au maturitatea și experiența necesară să pună în aplicare și să susțină un program politic ce are ca finalitate rezolvarea rapidă a problemelor de criză și creșterea calității vieții maramureșenilor.

Este momentul ca vocea cetățenilor să se audă mai bine ca cea a politicienilor!

Vă așteptăm să vă alăturați în număr cât mai mare unei echipe competente PRO România!, a declarat președintele Pro România Maramureș, Viorica Marincaș.


Preluare: Jurnal MM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și