Polițiștii au efectuat semnal de oprire, folosind atât semnalele luminoase, cât și cele acustice ale autospecialei, dar autoturismul și-a continuat deplasarea.

Ulterior, autovehiculul a oprit pe strada Eroilor, iar polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un tânăr de 27 de ani din Sighetu Marmației.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că vehiculul este neînmatriculat, iar conducătorul auto nu are permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fara permis de conducere, conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe și conducere a unui vehicul neînmatriculat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și