În ziua de sâmbătă, 9 iunie a.c., va avea loc la Sighetu Marmației o gală extraordinară de box, prima ediție a „Centurii Marmației”. Evenimentul va începe la orele 16:00, la Sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier din municipiu.

În cadrul galei își vor demonstra talentele pugilistice mai mulți sigheteni, pregătiți de Claudiu Râșco, multiplu campion național la box. Totodată vor boxa și pugiliști de la juniori și tineret din componența loturilor naționale, participanți la campionatele europene de box la juniori.
În premieră, se va disputa un meci de box seniori, la categoria grea: Cătălin Cristea (fost campion național) vs. Bota Bogdan (fost campion național).
Evenimentul va avea un invitat de marcă în persoana d-lui Cardoș Florin, campion european la box profesionist.
Evenimentul este organizat de CSS Sighet și va fi prezentat de Gavrilă Dunca și Alex Martari.
Intrarea este liberă.