El a precizat că 77 de unități sanitare cu paturi dintr-un total de aproape 500 existente în țară au fost acreditate până în prezent.

"Am format aproximativ 500 de evaluatori externi pe care a trebuit să îi școlarizăm. În prima fază se acreditează actul managerial-administrativ. CoNAS nu dă amenzi, nu închide spitale, pune la dispoziție o serie de standarde. Poate nu toate cele 77 de spitale meritau să primească acreditate. Spitalele trebuie să se raporteze la un standard unic de calitate. Avem în vedere o procedură pentru a verifica anual spitalele care sunt acreditate și care mai au probleme de rezolvat și dacă acestea nu și le rezolvă își vor pierde acreditarea. Prin noua lege spitalelor care nu și-au rezolvat problemele li se va retrage acreditarea. Spitalele trebuie să fie acreditate până la sfârșitul anului 2015 și dacă nu au obținut acreditarea nu vor mai primi finanțare de la Casele de sănătate", a afirmat Jansen.

El a explicat că acest lucru nu înseamnă că se vor închide acele spitale, ci pot primi finanțare privată.

Jansen a mai spus că există suficient timp ca până la sfârșitul anului 2015 să fie finalizat procesul de acreditare pentru cele 500 de spitale pe baza celor 9 standarde și a aproximativ 2.100 de indicatori.

Președintele CoNAS a arătat însă că instituția pe care o reprezintă nu este acreditată internațional și nici ISO.

"CoNAS nu este acreditată internațional, poate fi acreditată ISO în aproximativ 2-3 luni, iar internațional în aproximativ 2 ani", a mai spus reprezentantul CoNAS.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și