Guvernul rus a confiscat un depozit și un complex de odihnă din afara Moscovei, folosit de diplomații americani. Serebrianai Bor se află în vestul capitalei şi chiar din timpul dimineţii a fost înconjurat de echipaje de poliţie care nu mai permiteau accesul. La poartă se afişa mesajul: Dragi oaspeţi, intrarea în Serebrianai Bor se face doar cu o legitimaţie.

„Evident, sancţiunile sunt ilegale din punct de vedere al legislaţiei internaţionale. Încalcă principiile comerţului internaţional şi regulile OMC. Suntem ponderaţi în reacţiile noastre. Dar, la un moment dat, va trebui să ripostăm”, a declarat preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.

Ministerul rus de Externe a anunţat că Statele Unite vor fi obligate să-şi reducă personalul, diplomaţi şi angajaţi, până la 455 de oameni, de la 1100. De un număr egal de diplomaţi dispune Rusia pe teritoriul american. În decembrie, administraţia Obama a expulzat 35 de cetăţeni ruşi şi a confiscat două complexe din New York şi Maryland.

Congresul American a adoptat ieri noi sancţiuni economice la adresa Rusiei, gest care îl pune în dificultate pe preşedinte. Senatorul republican de Arizona John McCain: „E timpul să răspundem atacului Rusiei asupra democraţiei americane cu putere, hotărâre, scop comun şi acţiune“.

Dacă Donald Trump va respinge legea, ea va fi votată din nou şi va intra în vigoare automat.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și