Spre locul nenorocirii s-au dus imediat forțele de intervenție ale pompierilor militari din Fărcașa, echipaje SMURD și ale poliției. Din păcate medicii nu au mai reușit să îl salveze. Bărbatul suferise leziuni incompatibile cu viața.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz. Cadavrul a fost preluat de echipajul Serviciului de Medicină Legală și l-au dus la morga Spitalului Județean de Urgență Baia Mare pentru necropsie.

ACTUALIZARE - Ce spune IPJ Maramureș

Azi, 25 iulie, la ora 14.51, polițiștii Secției 3 Fărcașa au fost sesizați prin S.N.U.A.U.112 de către o femeie de 31 de ani din Băița de sub Codru, despre faptul că socrul său a fost surprins și accidentat de mai multe grinzi din lemn, în timp ce demonta un hambar.

La fața locului, polițiștii au identificat persoana vătămată de 56 de ani, căruia i-a fost declarat decesul de către un echipaj al ambulanței sosit la fața locului.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Județean Baia Mare, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și