Un seism cu magnitudinea 7,3 s-a produs vineri la câteva sute de kilometri est de insula niponă Honshu, a anunțat serviciul de seismologie al SUA, USGS, citat de agenția Reuters.
Valurile seismice ce s-ar putea produce pot fi devastatoare, motiv pentru care autoritățile au instituit alertă de tsunami.
Cutremurul a avut loc sâmbătă la ora 3.10 (vineri, 20.10, ora României), la adâncimea de 10 kilometri, în Oceanul Pacific, în largul provinciei nipone Honshu (est).
Seismul s-a produs la 325 de kilometri est-sud-est de oraşul Ishinomaki, la 326 de kilometri est de oraşul Namie, la 331 de kilometri sud-est de Ofunato şi la 475 de kilometri est-nord-est de Tokyo.
Centrul de alerte pentru tsunami din Pacific a emis o notificare privind riscul unui tsunami local.
Preluare: AgerPres; rtv.net