Un număr de 816 persoane s-au imunizat în cele 16 ore de funcţionare a centrului drive-through pentru vaccinare fără programare, organizat în parcarea unui centru comercial din municipiul Baia Mare, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş, Dan Bucă.
Potrivit acestuia, la centrul de vaccinare s-au prezentat şi tineri sub vârsta de 18 ani (însoţiţi de părinţi), cetăţeni din alte judeţe, dar şi din state membre ale Uniunii Europene - italieni, francezi, germani, britanici, precum şi doi tineri studenţi în ţara noastră din Siria şi Palestina.
Vaccinul folosit a fost cel produs de compania Pfizer, şi în zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 12,00-20,00, orice doritor s-a putut vaccina fără programare, doar cu actul de identitate.
Pentru a încuraja prezenţa cetăţenilor la vaccinare, 200 de motociclişti, membri ai unei asociaţii de profil, au mers în grup la vaccinare, iar la terminarea acţiunii au străbătut străzile municipiului Baia Mare.
Preluare: AGERPRES