Echipaje mixte alcătuite din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale au fost angrenate în 112 misiuni pentru identificare/depistarea persoanelor care se sustrag/nu respectă măsura de izolare la domiciliu, controale în domeniul combaterii criminalității economice, verificarea respectării interdicțiilor impuse după declararea stării de urgență societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate, fluidizarea circulației rutiere și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor care au intrat în țară prin punctele de trecere a frontierei de stat, verificarea, prin misiuni specifice, a interdicțiilor impuse persoanelor care se află în izolare la domiciliu, pe o perioadă de 14 zile

Au fost angrenate în aceste misiuni 336 de efective care s-au deplasat la nivelul unităților administrativ-teritoriale și au verificat peste 3600 persoane izolate la domiciliu, aflate în evidențe

Pentru nerespectarea prevederilor legale au fost aplicate 147 de sancțiuni în valoare de 263.200 lei

De asemenea, au fost identificate 145 de persoane care nu au respectat prevederile legal instituite, prin Ordonanța Militară nr.3/2020, cu privire la interzicerea circulației în afara locuinței/gospodăriei

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș atrage atenția persoanelor aflate în carantină instituționalizată că Ordonanța Militară nr.5 a fost publicată în Monitorul Oficial nr.262 din 30 martie 2020, iar aceasta prevede că persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii

De asemenea, persoanele care nu condițiile izolării la locul declarat, la care au optat să efectueze izolarea și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, cu suportarea cheltuielilor efectuate pentru carantinare, dar vor fi sancționate contravențional, în conformitate cu prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, dacă fapta nu constituie infracțiune

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență face un apel la cetățeni să respecte prevederile ordonanțelor militare, să conștientizeze că felul în care înțelegem să ne comportăm, să respectăm regula de distanțare socială, măsurile de igienă stabilite de specialiști, să avem o conduită socială responsabilă vor fi cele care vor face diferența în eforturile noastre comune de a preveni și limita răspândirea infecției cu noul Coronavirus - Covid 19

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și