Fiind nespusă încântare
pentru atâţi admiratori
(zeiţă-n carne şi în oase
ce-n inimi iscă dulci fiori),

fireşte că părinţii ei
nu mai puteau de fericire,
având o fată nepereche
la-nfăţişare şi la fire.

Sub influenţa lui Ioan,
apostol de Mesia mult iubit
şi a lor rudă-apropiată,
ei amândoi s-au convertit

la noul crez mântuitor,
şi tare s-au mai bucurat
Estera când le-a spus că-n ţel
sunt mai uniţi ca niciodat.

Dar inima şi mintea – părţi
dintr-un întreg dumnezeiesc,
în fapte de rutină se-nţeleg
şi-n cele mari altfel gândesc.

Căci e ştiut c-adeseori
schimbările în viaţă vin
nu din a minţii-nţelepciune,
ci din al inimii preaplin.

Aşa Estera, tot văzându-l
pe Caius, chipeşul roman
cu coiful lui de ofiţer
şi-n port distins patrician,

cum călărea cu eleganţă
în fruntea unităţii lui
din garnizoană sau spre ea
(mai zeu ca toţi acei tehui),

simţi că-n inima-i doldora
de dragoste pentru Mesia
s-a strecurat o-nfiorare
care-i alungă voioşia,

un sentiment nemaicercat
cu-aşa o voluptate grea –
era copilă, dar prin el
femeia-n ea se zvârcolea!

La rândul lui, când o-ntâlnea,
se încingea Caius ca focul
şi,-ndrăgostit de ea lulea,
nu cuteza să-şi spună oful...

Confuză şi înspăimântată
de ceea ce-i părea păcat,
pe blândul Ioan l-a căutat
cu inima înlăcrimată

ca din povară să-i mai ia.
Dar spre adânca ei mirare
şi bucurie totodată,
în loc de severa mustrare

la care tocmai se-aştepta,
apostolul, surprins de-abia,
o mângâie cu bunătate:
- Nu-i un păcat, copila mea,

pe un bărbat să-l îndrăgeşti
şi-apoi, cu dragoste curată
familie să-ntemeiezi
prin vieţuire-ntreolaltă!

Au Cartea sfântă nu divulgă
acea poruncă pentru fiu,
ca rodu-mpreunării cu soţia
să prelungească viu-n viu,

aşa ca prin perpetuarea
prezentului în viitor,
Voi creşteţi şi vă înmulţiţi
să fie-n căsnicii izvor?

În cazul vostru este-o hibă
ce trebuie pe loc tranşată
(fireşte, de se va ajunge
să-ţi ceară mâna vreodată):

Tu o creştină, el roman
la zei jenanţi închinător.
Chiar crezi că peste ani, cu tine
nu s-ar purta îngrozitor?

Iar sfatul meu e să alegi
remediul cu mai micul chin:
Ori scoate-ţi-l de la inimă,
ori fă din el un bun creştin!

Pe gânduri, dar cu duhul fulg,
porni Estera către casă
şi zile-n şir, fără să-l vadă,
în rugi cătă soluţia miezoasă.

În ăst răstimp, sărmanul Caius
- bolnav de-a sorţii silnicie –
porni spre casa ei decis
s-o ceară în căsătorie.

Ajunge, şi cu mari emoţii
ca orişicare-ndrăgostit,
el întră-n casa spaţioasă
a unui jidov înstărit,

unde-i primit cu deferenţă
de fată şi ai săi părinţi.
Iar el le povesteşte-n pripă
de boala ce l-a scos din minţi

- acea a inimii chemare
de-un aprig chin făcut din miere –
şi, în final, cu ochii-n lacrimi
el mâna Esterei o cere.

Îngrijoraţi, părinţii vor
un necesar timp de gândire;
Estera, însă, inspirată
iute-şi revine din uimire:

- Nu voi ascunde, dragul meu,
că-mpărtăşesc a ta iubire!
Dar diferenţele de crez
nu-ţi par o mare poticnire,

dacă nu azi, atunci cu vremea?
Eu sunt creştină, tu te-nchini
la zeii voştri-mprumutaţi,
hazlii dar mai ales haini.

Mă iartă că-ţi vorbesc despre ceva
ce-i pentru mine un vital reper –
distanţa dintre zei şi-al nost Mesia
e ca de la Pământ la cer.

- O, dulcea mea, ce bine-mi pare
că între noi oprelişti nu-s!
Nu doar că zeilor le râd în nas,
da-s chiar atras de-nvăţul lui Iisus.

Dovada cea mai grăitoare:
Botezu-n legea ta-l doresc,
ca nunta şi viaţa noastră
să fie-un lung regal ceresc!...

Şi-aşa făcură, iar la nuntă
- printre mulţimi de invitaţi –
a luat parte şi Mesia
cu mama Lui şi câţiva devotaţi.

La mesele întinse-n casă
şi în ograda-ncăpătoare,
vinul curgea, curgea întruna
în burţile doldora de licoare.

Dar iată că în plin chiolhan
cu horă şi cântări divine,
n-a mai rămas un strop de vin
în vasele la-nceput pline.

Atunci Iisus, din apa pusă
de servitori în vasele acelea,
făcu un vin atâta de gustos,
încât în nun stârni nedumerirea:

- Voi, mirilor, le zise el,
n-aţi procedat cu judecată
servind la urmă vinul bun –
la nunţi e pus pe mese prima dată!

George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News