În toat-această vânzoleală,
de globaliști întreținută,
(fără credință și cultură
în poporimea disolută,

însă capabilă de ceea ce
pentru străbuni fu decăzut –
trădare și nelegiuire,
căci peștii de la cap se-mput),

românii și ai lor cârmaci,
prin învârteli la vârf ajunși,
de trei decenii demonstrează
că-n lume-s numai niște inși;

c-adică-s marginalizați
de globalista făcătură
și vocea nu li-i auzită
în a politicii textură,

deși-i popor cu rol mărit
în NATO și în Uniune,
măcar acuma cu războiul
și riscul la cari se expune.

(Desigur, n-a decis poporul
a sa-n conflict poziție;
așa că el este cu riscul,
iar politrucii-s în adicție...

La drept vorbind, nici altădată
românii întrebați n-au fost
dacă doresc să intre-n NATO
și Uniunea de-i cu rost,

ci s-au trezit în amândouă
prin sforării și umilințe,
iar guvernanții perorau
că-s pentru noi mari biruințe.

Urmările ăstor „izbânzi”
azi pentru țară-s un abis:
Inflație, jaf, sărăcie
și spațiul Schengen tot închis!)

Cu-americanii tot așa
avem relații ancilare:
Lichelele dâmbovițene
le-așază țara la picioare

(contracte, baze militare),
ca ei la schimb să tot promită
că la calendele grecești
vor renunța la viza decrepită.

Unde mai punem că toți ăștia,
în haite transnaționale,
la noi șutesc taman ca-n codru
și sunt iertați de angarale,

care-n dolari sunt miliarde,
un „flecușteț” ce-i suportat
de-onestele firme interne
și de românul resemnat.

Cică, ne-mbrobodesc hainii,
ce tâlhăresc cu legea-n mână,
doar astfel vin investitorii,
căci fără ei țara-i ruină...

De parcă nu tot alde ăștia
(ciocoi români și din afară),
prin legi anume concepute
au ruinat această țară,

c-apoi s-o poată cumpăra
- în mod direct sau prin misiți –
pe niște sume derizorii
și cu tupeu de preacinstiți.

Prin astfel de „privatizări”
spre-a nației dezmoștenire,
românilor le-a mai rămas
un Everest de bramburire

(cu milioane de plecați
și satele depopulate),
deși în era bolșevică
era un rost fățos în toate.

E drept, un rost mai mult impus
prin necurmat dresaj politic,
însă din plin asezonat
cu sentimentul patriotic.

De pildă, flota ceaușistă,
dup-al străinilor raport,
era pe locul patru-n lume
la marfă per total transport;

ca astăzi, după mătrășirea
întregului transport pe ape,
să o simțim pe-a noastră piele
c-am fost conduși numai de țoape.

Ei da, și cum feroviarul
este politic neglijat,
aproape-ntreg al nost transport
a fost pe drumuri strămutat.

Dar toate rutele române,
nu numai că sunt călărite
fără-ncetare de mașini
(multe din ele paradite),

fapt pentru care iar și iar
- în stilu-ne de mari șoltici –
ele necesită cârpeli,
ci mai ales c-au loc aici

nenumărate accidente,
capitol unde-a nostră țară
deține-o tristă-ntâietate
în Europa „unitară”...

Altminteri nici nu se putea,
când Petre Roman decreta
cu morga lui de premier
că tot ce-n bolșevism părea

înfăptuire colosală
(industria în primul rînd),
fiind „morman de fiare vechi”,
trebe să piară în curând.

Iar Iliescu și ai lui,
după ce-n pripă au umplut
cu alogeni „vidul puterii”,
exact ăst lucru l-au făcut:

Agricultura mătrășită,
mii de-ntreprinderi torpilate,
întreaga nație-n derută
și cu speranțele sfărmate,

îndeosebi atuncea când
neomarxiștii căutau
democrații originale,
sau când „minerii”-i ciomăgeau

pe demonstranții Capitalei
și, din balconul fesenist,
Ilici cu sârg îi mulțumește
batalionului nazist!

Dar tot sinistra cumetrie
brucano-iliesciană,
în întregime moscovită
și doar accidental umană,

a turmentat vulgul român
cu-a sa politică de masă
(părți sociale, locuințe,
bani nemunciți, „puțin îmi pasă”),

astfel că-n Ziua Orbului
(în luna mai după blestem),
postcomuniștii iau caimacul
și Iliescu-i șef suprem;

firește, nu la întâmplare,
ci c-un asemenea procent,
ce elocvent înfățișează
cât e românul de dement...

Târâș-grăpiș am avansat
în epocile următoare
(a lui Emil și-a lui Traian),
sperând c-or fi osebitoare

față de lupii moscoviți
(care-și doreau fețe umane),
dar am văzut că amândoi
au fost niște figuri comune:

Constantinescu, bunăoară,
recunoștea că-nfrânt a fost,
după al său mandat banal,
de al serviciilor rost,

pe când Băsescu face haz
că, după zece ani de luptă
cu al secreților sistem,
meciu-i egal și în dispută.

Dar președintele Petrov
n-a spus la timpul potrivit
că în regimul bolșevic
era un turnător școlit,

așa că astăzi, când se știe
c-a fost un jeg de securist,
încă se face tevatură
cu dreptu-i de prim activist.

Însă la noi nu-i de mirare
sub ștab să dai de securist –
dovadă Mugur, zis Manole,
și-un prezident academist...

Și iată-ne acum ajunși
în epoca iohanniană,
unde nimica nu-i cum pare,
căci viața-i una pehlivană.

De pildă, iese cetățeanul
din somnul său cotrocenist
și spune la tembelizor
că Pârțu-i mare finanțist,

fapt pentru care, de îndată
(c-așa vor mușchii lui buimaci)
din nulitate face lider
la liberali și-ntre cârmaci,

uitând că Orban l-a făcut
al țării prezident nevolnic,
deși el n-are aptitudini
pentru a fi portar destoinic.

Apoi, uitând de cele spuse
și-n cap cu-atlantice orori,
pe Ciucă-l face premier
și dascăl de plagiatori,

din nou uitând că ani de zile
pe pesede l-a osândit,
ca azi, când NATO vrea constanță,
să-l vadă bun de cârmuit.

Astfel s-a-nfiripat triada
stângist-dreptisto-ungurească,
în care fiecare trage
ca șansa sa la vot să crească,

făcând propuneri populiste,
de parteneri neagreate,
așa încât oamenii simpli
rămân cu buzele umflate.

Însă baștanii sunt imuni
la astfel de sincope-n țel –
ei au venituri speciale
ca stâlpi în statul paralel!

Și nimeni în această țară
din privilegii nu le taie,
deși se știe foarte bine
că-i o cumplită jigăraie,

ca pentru unii bugetari
al nostru stat să fie mumă,
iar pentru masa celor mulți,
același stat să fie ciumă.

Tocmai de-aceea România
prin paradoxuri e vestită:
Țară bogată-n toate cele
(gaze, petrol, sare, pirită),

însă condusă detestabil
și-atât de zdravăn jefuită,
încât e fruntea-n Uniune
la sărăcia spilcuită...

Poate că unii se întreabă
de ce Iohannis nu-i văzut
de cetățeni cu simpatie,
ci e taxat ca un rebut?!

Întâi că n-a făcut nimic
pentru popor și-această țară,
el urmărind să mulțumească
doar păcătoșii din afară.

Apoi că legea nu-i permite
să aibă încă un mandat,
așa că prea puțin îi pasă
cum este-n țară receptat.

În schimb dorește să apară
drept candidatul ideal
la funcția supremă-n NATO
de secretaur general.

Iar pentru asta nu ezită
să-nfeudeze România
și-ntregul aparat de stat
să-i bucure monomania.



George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News