Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 17 - 29 decembrie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Pornind de la -1 grad pe 16 decembrie, media maximelor diurne va urca spre 4 grade pe 19 şi 20 decembrie, apoi va scădea, ajungând cu puţin sub 2 grade în zilele de 24 şi 25 decembrie, pentru ca ulterior să crească uşor. Media minimelor nocturne se va menţine în prima săptămână între -7 şi -5 grade, iar apoi se va situa între -5 şi -3 grade. În aceste condiţii, în intervalul de prognoză regimul termic specific acestei regiuni va fi apropiat de cel normal pentru a doua jumătate a lunii decembrie.
În ultimele 3 zile ale intervalului sunt de aşteptat precipitaţii slabe, mixte
Preluare: MediaFax