“Am început depunerea documentelor necesare obținerii avizelor pentru ca să putem fi conectați la rețeaua de alimentare cu gaz, aceasta fiind o prioritate pentru noi. Avem un proiect pentru 12 kilometru de canalizare și o stație de epurare, proiect a cărui valoare este de 1 milion de euro și este finanțat în cadrul AFIR. Se află în stadiul de licitație lucrările de asafaltare a șase kilometri de drumuri și amenajarea de șanțuri betonate în zona ‘’După Săpânți”. De asemenea, în cadrul PNDL se va moderniza dispensarul uman, lucrări în valoare de 175.000 euro”, a spus Gheorghe Stan, primarul comunei Săpânța.

Printr-o finanțare în cadrul GAL, în valoare de 100.000 euro se vor executa lucrări de modernizare a clădirii primăriei. Se află în stadiu de finalizare lucrările la căminul cultural, lucrări demarcate cu fonduri de la bugetul local. “Am început construirea căminului cultural cu resurse financiare propri, dar sperăm să primim și un ajutor din partea Consiliului Județean ca să reușim să terminăm lucrările. Intenționăm să construim și un cămin pentru bătrâni. Urmează să identificăm sursele de finanțare a acestui obiectiv”, a spus Gheorghe Stan.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și