Mai multe imagini de la o nuntă au ajuns în atenția Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, în urma cărora a fost deschisă o anchetă. Videoclipul surprinde două femei, invitate la nunta de argint a unei colege de la Spitalul Județean, care au dansat „găina” în local și au distrat nuntașii, potrivit Vremea Nouă.

În cadrul evenimentului care a avut loc sâmbătă seara, în care sărbătoriții au fost un cuplu din Brodoc, care au împlinit 25 de ani de căsătorie, s-au aflat mai mulți angajați din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Spre finalul petrecerii, două infirmiere au fost în centrul atenției, după ce au intrat în spital îmbrăcate în polițiste. Acestea nu și-au însușit atribuțiile pe care le au cei ce poartă această uniformă, dar au dansat „găina”.

Pentru câteva minute, femeile au jucat în fața sărbătoriților și au primit și bani din partea acestora, ceea ce a pus imaginea Poliției Române într-o lumină proastă. În ciuda faptului că infirmierele nu s-au folosit de această calitate oficială, uniforma de poliție nu poate fi purtată de oricine sau în orice context.

„Purtarea, în orice situație, de către persoane neautotrizate a uniformei de poliție sau a unor articole din compunerea uniformelor de poliție. Nerespectarea regulilor referitoare la ținută și purtarea uniformei de poliție atrage răspunderea juridică a polițistului, în condițiile legii”, potrivit regulamentului pentru compunerea și portul uniformelor de poliție.

IPJ Vaslui a remarcat imaginile care au apărut în spațiul public, o anchetă fiind demarată, pentru a fi stabilit cum au intrat în posesia uniformelor cele două infirmiere.

„Cu privire la postarea apărută în spațiul public, pe o rețea de socializare, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui este abilitat să comunice următoarele: cele două persoane prezentate nu sunt angajate ale Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui. Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui a dispus efectuarea de verificări urmând ca, la finalizarea acestora, sa fie dispuse măsuri legale”, a transmis Bogdan Gheorgiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.


Preluare: romaniatv.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și