Zece la număr, aceştia vor urma cursurile de ciclu primar, în funcţie de pregătirea fiecăruia. “La nivelul Penitenciarului Baia Mare, 10 deţinuţi au început anul școlar 2016/2017, aceștia fiind înscrişi în clasele I-IV - învăţământ simultan”, a explicat Andreea Dobriţoiu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Baia Mare.

Deţinuţii în cauză au vârste cuprinse între 23 şi 36 ani, arată reprezentanţii instituţiei, care au precizat şi faptul că aceste cursuri vor avea loc în incinta unităţii. “Procesul educațional este asigurat de un profesor de la Şcoala Gimnazială “Octavian Goga” din Baia Mare. De altfel, clasa este afiliată acestei şcoli”, a mai precizat Andreea Dobriţoiu. Aşa cum era de aşteptat, orarul va fi unul special. Mai precis, cursurile se desfăşoară între orele 14.00-18.00, au mai arătat reprezentanţii Penitenciarului Baia Mare.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și